Sunt cu Adam de când aveam 16 ani. La câteva luni după ce ne-am cunoscut, am știut că vom petrece restul vieții împreună. Vei spune că așa sunt adolescenții, însă eu știam că e ceva special, că el este ALESUL meu și drept urmare, la patru ani de când ne-am cunoscut ne-am și căsătorit. El avea 23 de ani, eu doar 20 însă nimeni nu putea să ne oprească.
Aș face orice pentru el, iar el ar face orice pentru mine. Dar (întotdeauna există un „dar”...) El a avut întotdeauna un apetit sexual foarte mare, iar eu nu am avut niciodată o dorință ieșită din comun să fac sex, nici măcar când eram adolescenți și când ar fi trebuit să fie normal să ne-o tragem. În primii doi ani doar ne-am sărutat și ne-am pipăit, țineam mult să rămân virgină până la împlinirea vârstei de 18 ani iar de ziua mea, deși îi promisesem că o să o facem m-am răzgândit în ultima secundă.
Bine, nici nu am rămas complet datoare, i-am spus că i-o sug, pentru că mă documentasem destul de mult și știam că este una dintre fanteziile lui erotice, să i-o sug de ziua mea. A fost drăguț să îl văd atât de fericit pentru ceea ce îmi părea o chestie banală. Și m-am folosit de frișca de pe tortul meu aniversar să i-o sug mai ușor, mai bine și mai repede. A fost un deliciu complet să îi întind crema și frișca pe pulă și să i-o ling centimetru cu centimetru. Plus că atunci când a ejaculat nu am simțit nimic în neregulă, sperma lui era de-a dreptul dulce datorită combinației magice.
Apoi probabil că am încetat să mai am orice fel de dorință sexuală destul de rapid, în jurul vârstei de 20 de ani. Îl iubesc mai mult decât propria mea viață, în parte pentru că nu m-a presat niciodată să fac ceva ce nu voiam. Știa cât de greu îmi era să simt dorința sexuală și era întotdeauna mai mult decât fericit să ne îmbrățișăm în loc să facem sex. Dar știam că el voia mai mult, știam care este fantezia soțului meu și nu aveam parte de liniște.
Așa că am început să-mi planific weekendurile pentru a face sex doar că vroia el, sex programat. El este extrem de generos în pat și, deși nici o partida nu s-a terminat fără să (cred că) am orgasm, tot nu mă bucură atât de mult pe cât ar fi trebuit. Am început să consider sexul ca pe ceva ce făceam pentru el, mai degrabă decât cu el.
Acum un an și jumătate, aproape de aniversarea noastră de 5 ani, totul a ajuns la un punct critic. Eram într-o depresie profundă și am vorbit mult despre asta cu un psiholog. Despre depresia mea, despre faptul că sexul era o corvoadă pentru mine, despre faptul că el știa foarte bine că mă simțeam așa.
Încă îmi plăcea să-i sug pula și să i-o frec și îmi plăcea că el ajunge la orgasm. Dar nu voiam să fiu acolo, pur și simplu. Așa că plângeam mult înainte și după sex. Și asta distrugea momentul instantaneu, pentru că el se oprea întotdeauna să se asigure că sunt bine. Așa cum am spus, făceam orice unul pentru celălalt.
Așa că am făcut câteva lucruri. Am făcut terapie, am început să fac mai mult sport, inclusiv să merg des cu el cu bicicletă. Am încercat orice sfat primit sau găsit pe internet dar lucrurile s-au îmbunătățit doar puțin.
Ceea ce a revoluționat cu adevărat viața noastră sexuală a fost un lucru total întâmplător, ceva ce am încercat mai degrabă ca un joc disperat, decât ceva logic sau recomandat de terapeuta mea.
În una din zilele când Adam încă era la muncă, mă plictiseam pe telefon răsfoind diferite site-uri de mondenități, pană la un moment în care în fața ochilor mei a apărut o reclamă la un magazin erotic. În acel moment nu am dat nici o importantă însă în ziua următoare, aproape la aceeași ora mi-a apărut din nou anunțul în care nu era doar adresa magazinului online, erotic24.ro ci și o poză cu un vibrator negru. Acel moment a trezit în trupul meu o vibrație ciudată pe care nu am mai simțit-o niciodată în viața mea. Pur și simplu ochii mei sclipeau și nu puteam să fac nimic altceva decât să mă holbez la pula aia artificială, neagră și lucioasă. Chiar nu știu cum mâna mea a coborât în chiloți și am început să mă ating, la început fin și apoi mai rapid ca după câteva minute să am ceea ce cred că a fost primul meu orgasm adevărat. Credeam că avusesem și cu Adam orgasme insă ceea ce tocmai se întâmplase m-a contrazis drastic!
După câteva zile în care pur și simplu uitasem de acest… “incident” eram tot acasă, insă de dată asta împreună cu soțul meu și ne uităm la un serial pe Netflix când s-a auzit soneria. Adam s-a ridicat și a deschis, era un curier cu un pachet pe numele meu. A semnat pentru primire și a intrat zâmbind în sufragerie:
- Dragă, iar ți-ai cumpărat cosmetice, ai rupt cardul în două?!
- Nu mi-am comandat nimic, am spus eu, total nelămurită.
- Păi hai să îl desfacem, să vedem ce conține.
Am început amândoi să privim cutia ce arăta că orice alt pachet banal, nu avea nimic să iasă în evidență. După ce am deschis cutia, am descoperit un ambalaj neutru din hârtie ce acoperă o altă cutie. Eram super contrariată și am rupt hârtia repede ca mai apoi să rămân absolut înmărmurită, era vibratorul negru ce mă făcuse să mă masturbez și să o iau total razna. Am roșit toată și am rămas fără grai.
În acel moment nu ai nici cea mai vagă idee ce față a făcut soțul meu. Fanteziile erotice ale soțului meu erau care de care mai perverse, însă să mă vadă cu acea cutie în mană a fost chiar și pentru el un șoc total.
- Bianca, dragă, ce e asta?! Adică văd ce e, dar cum? Dar de ce? Ce se intamplă că parcă nu îți plăcea nici o formă de sex cu mine…
- Iubire… Adam… nici eu nu… înțeleg…
- Incearcă totuși…
Ca prin ceață am rememorat momentele de înainte de a mă masturba și deși totul era ca un vis nebun am realizat că în toată acea nebunie, am apăsat butonul și am comandat vibratorul negru. Adică era clar, trecuseră doar două zile și pachetul de la erotic24.ro era sub nasul meu. Însă cum am realizat ce am făcut, cum m-am blocat, nu mai puteam să îi spun soțului meu nimic.
- Deci așa, Bianca, eu merg la muncă și tu de abia aștepți să fi singură să îți îndesi ditamai puloiu’ negru în pizdă!?
În acel moment văzusem pe cutie dimensiunea, 23 de centimetri! Oh viața mea! Ce am făcut!!
- Bianca, văd că taci și uneori tăcerea spune multe. Ia să vedem cum arată cu adevărat vibratorul asta.
Am început să tremur toată, era exact acel tremur cu care debutase sesiunea mea de masturbare. Părea că toate fanteziile soțului meu încep să prindă cu adevărat contur. A deschis tacticos pachetul, a scos vibratorul din ambalalaj și s-a apropiat de mine. Aveam pe mine doar un capot subțire de mătase și o pereche de chiloței comozi.
- Bianca, te rog întoarce-te cu față la perete.
- Ce…? De ce?
Adam nu mai avea răbdare și nu mai era bărbatul manierat pe care îl știam. Cu o mișcare m-a împins către perete, mi-a ridicat capotul pană la talie și a început să mă lovească peste fund cu vibratorul negru. Fiecare lovitură durea tot mai tare dar trezea în mine un filon de plăcere absolut ireal. Am început să gem necontrolat.
- Ia te uite ce surpriză. La cinci ani de la căsătorie și acum o aud prima dată că e excitată! Și tocmai așa, de un vibrator negru. Stai așa dragă, că încă nu i-am dat drumul! Să te văd ce sunete scoți după ce îl pornesc.
Stăteam lipită de perete și continuăm să mă bucur de plăcerea nouă ce o simțeam. Credeam că e mai bine că nu îmi vedea fața, că mi-ar fi fost cu adevărat rușine… Insă în momentul în care am auzit că a pornit vibratorul și că începe să “toarcă” ușor, pizda mea s-a inundat efectiv. Iar chestia asta a fost remarcată rapid de Adam care a început să înmoaie capul vibratorului în pizda mea, atingând-o doar ușor de tot, puțin, cât să se lubrefieze. Dacă știam ce va urmă, ce fantezie are soțul meu și ce vrea să pună în aplicare probabil că aș fi încercat să scap dar acum, că pot să povestesc e mai bine că am rămas…
Adam s-a pus în genunchi și și fără nici o altă pregătire a început să îmi lingă pizda. Și avea ce să lingă, sunetul vibratorului, atingerile lui peste cur și vocea lui Adam mă excitase într-un mod brutal și mă dusese în pragul nebuniei. Am început să îi strig numele soțului meu cu pasiune și să vreau tot mai mult. Iar el și-a pus în aplicare planul la care se gândise sute de ore și degeaba, până atunci. Când vibratorul a fost suficient de umed mi l-a scos din pizdă și mi l-a pus la anus. Chestia asta chiar m-a șocat insă nu am avut timp să spun nimic, nici da, nici nu, eram excitată în ultimul hal și șocată de ce mi se întâmplă. Și apoi, cu o mișcare ce părea că o stăpânește extraordinar de bine, mi-a împins vibratorul negru aproape în întregime în cur. Iar chestia asta m-a pus în genunchi la propriu, am cedat și am terminat în câteva secunde, plină de lichidul vaginal și de transpirație dar și plină de recunoștință pentru soțul meu. Am trecut de la mironosiță la curvă instantaneu.
El și doar el, omul pentru care aș face orice, mi-a adus atât de multă fericire și împlinire și m-a făcut să am cu adevărat orgasm. El și pula asta neagră, Black Orchid, ce a devenit instantaneu accesoriul meu numărul unu, de care nu mă despart niciodată.
Această întâmplare a adus o schimbare radicală, aproape instantanee. Nu mai simțisem dorință sexuală de ani de zile.
Săptămâna următoare am făcut-o de două ori pe zi, toată săptămâna. Azi dimineață de exemplu l-am trezit sugandu-i pula, iar el lucrează la jumătate de oră distanță de casă și vine și în pauză și mă fute până nu mai știu de mine.
A fost întotdeauna foarte generos în pat, dar în ultima vreme s-a dedicat să-mi lingă clitorisul în fiecare seară. Văd stele când e în mine. El în pizdă și Black Orchid în cur. Mă topește cu o singură atingere. Îl vreau mai mult ca niciodată. Sexul cu… ei doi e magic, ca toate clișeele pe care le-ai auzit. E diferit de orice am simțit vreodată. Orgasmele durează între 10 și 15 minute, fără exagerare. Sunt literalmente udă leoarcă în timp ce aștept să vină acasă, la naiba!
PS: Poate ai și și tu o prietenă sau o soție mai timidă și vrei să faci cumva să fie deschisă la fanteziile tale. Îți promit că dacă îi vei face acest cadou, Black Orchid de la Erotic24 viața voastră sexuală se va schimbă cu adevărat în bine. Comandă-l aici și nu uită să te întorci aici să citești și următoarele mele povestiri erotice.
VA URMA!
Related Articles